POEZIE
M-am născut în România
Și de-aceea-s condamnat
La arest la domiciliu,
Fiindcă sunt handicapat.
Asistența socială
Ar dori să nu exist,
Vine să mă umilească
Și de-aceea-s foarte trist.
Nu interesez Guvernul,
Desi el s-a folosit
De necazurile mele,
În UE cand ne-au primit.
Au luat și bani se pare
Să-mi faca viața mai bună,
A-ntrebat mama de drepturi
Și i-au zis că e nebună.
Cu al meu certificat
Au creat locuri de muncă
Însa eu stau tot in casă,
Fiindcă ei n au nici o frică...
Am și multe ong-uri
Dornice să-mi facă ''bine'',
Vin să ia certificatul
Și-apoi nu mai știu de mine.
Și în vreme ce borfașii
Merg la presă și suspină,
Eu stau condamnat în casă
Deși nu am nicio vină.
Statul mi-a facut o lege
Foarte bună mi se pare,
Dar degaba avem lege
Nepusă în aplicare.
Text preluat